De la Varatic se ajunge la Manastirea Agapia fie pe scurtatura taiata prin padure catre nord, trecând prin Filioara (DC 168), fie revenind în soseaua nationala, pentru ca dupa 4 km sa ne îndreptam spre vest pe DJ 155 D, fie pe un drum forestier de un pitoresc deosebit. Fata de Piatra Neamt, manastirea se afla la 43 km, iar fata de Târgu Neamt la 9 km.Manastirea Agapia este unul dintre cele mai cunoscute si mai apreciate monumente din aceasta parte a tarii, cautat de un mare numar de vizitatori dornici sa vada o straveche vatra de credinta si cultura, dar si un nepretuit tezaur de arta, unic prin capacitatea sa de a dezvalui specificul si originalitatea spiritualitatii românesti.

Putini stiu însa ca începuturile acestui vestit asezamânt monastic, ce izvodeste parca din peisajul mirific pe care-l desfasoara Muntele Muncelu, Dealul Mare si Dealul Crucii, sunt strâns legate de existenta unui schit ce-a dainuit pâna astazi, la o distanta de aproximativ 2 km, într-o poiana ce te îmbie la popas pe poteca de peste munte care leaga valea Agapiei de valea pârâului Secu.Traditia, consemnata si în unele vechi manuscrise, a pastrat numele sihastrului Agapie care, în a doua jumatate a secolului al XIV-lea, ar fi ridicat împreuna cu ucenicii sai o bisericuta de lemn pe locul astazi numit "Livada parintilor". Numele acestui monah, care în limba greaca înseamna "drag", "dragoste" (fata de aproape), s-a transmis nu numai obstii isihaste pe care a condus-o, ci si muntilor din jur, pârâului si mai apoi asezarii din vale.Distrusa de o avalansa de zapada chiar într-o zi de Paste, biserica lui Agapie a fost refacuta pe o alta temelie în "Poiana lui Eufrosin" aflata în apropiere, primind hramul putin obisnuit "Minunea Arhistrategului Mihail din Colose", care se mai serbeaza si astazi în ziua de 6 septembrie. Abia la sfârsitul secolului al XV-lea si începutul celui urmator s-a construit o biserica pe actualul amplasament al sihastriei de la Agapia din Deal (Agapia Veche), atunci când si biserica din "Poiana lui Eufrosin" s-a ruinat si nu a mai putut fi folosita.

Prima mentiune documentara s-a facut prin Hotarnica lui Ilies Voda din 1437, care delimiteaza mosia Manastirii Agapia de cea a Manastirii Neamt. Dupa aceasta data, numele manastirii a mai aparut în diferite documente si însemnari din 1452, 1464, 1476, 1498 etc. atestând existenta sa pe toata perioada secolului al XV-lea, când obstea monahala a crescut mereu, bucurându-se de un prestigiu tot mai mare si de atentia voievozilor tarii, printre care si Stefan cel Mare, care o apara si o înzestreaza. În aceste conditii, bisericuta de lemn de la Agapia din Deal a devenit neîncapatoare, punându-se cu necesitate problema ridicarii unui nou edificiu, mai mare si mai trainic, pe masura locului pe care acest asezamânt îl ocupa printre celelalte manastiri ale Moldovei.

Vechiul Pomelnic de la Manastirea Agapia aminteste de Petru Rares si Elena Doamna ca primi ctitori voievodali prin grija carora s-a zidit prima biserica de piatra de aici. În schimb, o inscriptie aflata în pronaosul bisericii mari de la Agapia din Vale mentioneaza pe Petru Schiopul si Ruxandra Doamna ca fiind întâii ctitori domnesti, creându-se astfel o oarecare confuzie în aceasta problema. Daca analizam lista documentelor de danie în care beneficiarul este Manastirea Agapia, se constata ca mai multi voievozi (Petru Rares, Alexandru si Bogdan Lapusneanu, Stefan Tomsa), care au stat pe tronul Moldovei înaintea lui Petru Schiopul, s-au îngrijit de acest asezamânt, întarindu-i mosiile sau adaugând noi proprietati si înlesniri. În plus, desi a domnit foarte putin, respectiv între 1579 si 1582, Iancu Sasul - fiul lui Petru Rares - a avut grija ca în 1580 sa daruiasca noi sate Manastirii Agapia, determinat probabil si de faptul ca aici ctitorise tatal sau. Este deci posibil ca Petru Rares si Elena Doamna sa fi ridicat aici prima biserica de zid, reînnoita apoi de Petru Schiopul în a treia domnie a sa (1582-1591). Acest punct de vedere ar explica si mentiunea din Pomelnicul manastirii si "scaparea" din inscriptia amintita, care s-a referit doar la refacerea realizata de Petru Schiopul fara a mai aminti si de Petru Rares.

Dar constructiile de la Agapia din Deal nu prea aveau viata lunga. Terenul îmbibat de apele freatice care se aflau la o adâncime mica era nestatornic si aluneca adesea naruind biserici si chilii, creând o permanenta stare de incertitudine si neliniste în sânul obstei monahale. De aceea, în jurul anului 1600, o parte dintre calugari s-au mutat în vale, ridicând aici o mica biserica în jurul careia se va dezvolta Manastirea Agapia de astazi, pomenita uneori sub numele de Agapia Noua, Agapia din Vale sau Agapia Mare.

Ctitoria lui Petru Schiopul de la Agapia din Deal s-a ruinat si ea si a fost nevoie ca în 1680, Anastasia Doamna, sotia lui Gheorghe Duca Voda, sa ridice o noua biserica, adaugând si hramul "Schimbarea la Fata a Domnului" (6 august), alte chilii si o noua trapeza. Reparata în anii 1716 si 1793, biserica a rezistat pâna în 1821 când e mistuita de flacarile care au însotit retragerea eterista.Zece ani mai târziu, în 1831, totul a fost refacut prin staruinta si pe cheltuiala schimonahiei Sevastia Munteanca, ajutata de Mitropolitul Veniamin Costache, pentru ca în 1890 si aceasta biserica sa fie închisa, având mari crapaturi în ziduri. Din 1891 slujbele s-au oficiat într-un mic paraclis cu hramul "Acoperamântul Maicii Domnului", care a ars si el la 31 decembrie 1934. Dupa numai un an, în 1935, s-a ridicat un alt lacas prin contributia obstii manastiresti si a profesorului I.D. Stefanescu, pictura în fresca a acestuia fiind realizata în 1963 de catre Teodor Varahil Moraru si George Buburuzan.

În sfârsit, în anii 1991-1992 s-a "scris" ultimul capitol în istoria atât de zbuciumata a edificiilor de la Agapia din Deal: constructia din 1935 a fost si ea demolata si s-a ridicat o noua biserica de lemn, lipsita de trecut dar si de virtuti arhitecturale deosebite. Dupa 1600, un numar tot mai mare de calugari s-au stramutat de la Agapia Veche la Agapia din Vale, rolul noii vetre isihaste crescând vertiginos. Biserica de lemn construita initial aici a devenit în curând neîncapatoare si s-a pus tot mai acut problema construirii unui nou lacas capabil sa gazduiasca un numar mai mare de monahi si sa preia întreaga obste de la Agapia din Deal, unde mai ramasesera doar câtiva schivnici batrâni, dornici sa se roage în deplina izolare. Demersurile facute de monahii de la Agapia la curtea domneasca de la Iasi au gasit ascultare la Hatmanul Gavriil, fratele voievodului Vasile Lupu, si sotia sa Liliana, care s-au hotarât sa ridice o noua biserica pe cheltuiala lor si sa o înzestreze cu cele trebuincioase. Pentru aceasta ei au apelat la serviciile renumitului arhitect Enache Ctisi, nascut si crescut la Constantinopol, cel care în 1625 a refacut din temelie biserica "Uspenia" (Sfântul Sava) din Iasi, si care, în cei 27 de ani petrecuti în Moldova, a ridicat cele mai importante edificii ale vremii.

Constructia bisericii mari de la Agapia, care a pastrat hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil", a început la 16 octombrie 1642 si s-a încheiat la 3 septembrie 1644, asa cum se mentioneaza în pisania pastrata pe fatada sudica, deasupra intrarii: În numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh. Iata eu robul lui Dumnezeu, Gavriil Hatman cu Cneaghina Liliana, facut-am si am zidit aceasta Manastire Agapia din nou zidita, în zilele blagocestivului si de Hristos iubitorului Domnului nostru Ioan Vasile Lupu Voievod. Si s-a început zidirea în anul 7150 (1642) octombrie 16 zile si s-au savârsit la anul 7152 (1644) septembrie în 3 zile si s-au sfintit în anul 7155 (1647) septembrie 12.

În cei trei ani care au trecut de la zidire pâna la sfintirea bisericii, ctitorii au construit si careul de chilii care însotesc zidul de incinta, împreuna cu turnul-clopotnita de pe latura de rasarit, care impresioneaza prin masivitatea si trainicia zidurilor sale din piatra si granit. Totodata, Gavriil Hatmanul si sotia sa, copiii acestora - Domnita Safta si Radu Stolnicul - si însusi voievodul Vasile Lupu au înzestrat manastirea cu mai multe mosii, mari sume de bani, carti de cult, broderii si numeroase odoare sfinte. Asa dupa cum rezulta din Sfântul Antimis care se pastreaza la Manastirea Secu, slujba de sfintire a avut loc la 12 septembrie 1647, fiind oficiata de Mitropolitul Varlaam Motoc, în prezenta voievodului Vasile Lupu, a ctitorilor si a celor mai reprezentative figuri ale cinului boieresc si ale clerului din Moldova.

Averilor pe care le adunase Agapia Veche li s-au adaugat în secolele XVII si XVIII multe alte mosii, sate, vii, iazuri, mori, pravalii si salase de tigani robi, consemnate în numeroasele hrisoave, urice si ispisoace care s-au pastrat, ca si în hotarnicile din 1604, 1762 si 1774. Toate acestea erau întregite de privilegiile si scutirile acordate de diferiti voievozi, mai ales când era vorba de gostina oilor, deseatina stupilor si vadraritul viilor si de numerosii scutelnici care munceau pe pamânturile manastirii, în folosul acesteia, dar fara a plati nici un fel de dari catre domnie. A fost astfel posibil ca numarul calugarilor de la Agapia sa creasca mereu, de la 15-20 în timpul domniei lui Stefan cel Mare la 75 în anul 1762, totalul monahilor care au vietuit la Agapia pâna în anul 1803, când au fost aduse maicile, stabilindu-se, pe baza datelor existente, la aproximativ 1000.

Dar îndelungata istorie a Manastirii Agapia a cunoscut din nefericire si numeroase momente de grea încercare, sfântul lacas fiind adesea jefuit si pustiit de ostile straine sau în parte distrus de mistuitoare incendii. În 1671-1672, când întreaga Moldova a avut de suferit din cauza turcilor si tatarilor, Manastirea Agapia a avut pierderi atât de mari încât, la 15 ianuarie 1673, egumenul Teofan a fost nevoit sa vânda satul Sorcani de lânga Orhei pentru a putea reface acoperisurile distruse. În iarna 1674-1675, tatarii s-au asezat si la Agapia pe care au jefuit-o, calugarii adapostindu-se prin muntii din jur si lasând manastirea pustie timp de doi ani. În 1680, Agapia a fost pradata de poloni, care au transformat biserica mare în grajduri de cai, pentru ca între 1689-1693, dupa cum ne relateaza cronicarul Ion Neculce, aceiasi osteni crestini sa provoace noi distrugeri, de data aceasta sub conducerea eliberatorului Vienei, regele Sobieski. În perioada 1694-1697, pe vremea lui Antioh Cantemir, calugarii de la Agapia au fost nevoiti sa bejeneasca din nou trecând muntii în Transilvania, situatia generala a manastirilor Moldovei determinând pe voievod si pe Mitropolitul Sava sa adopte masuri speciale pentru repararea si repopularea lor.

Dupa ce în 1716 voievodul Mihai Racovita a "stricat" Cetatea Neamt si a lasat pe tatari "sa jefuiasca manastirile din jur dupa pofta lor", a urmat marele dezastru din 1821, consemnat în inscriptia de pe peretele nordic al bisericii "Sf. Voievozi" dupa cum urmeaza: Aceasta sfânta manastire au patimit primejdii cu arderea focului, atât înlauntrul cât si afara, despre turci, la tulburarea ce s-a urmat în anul 1821, la septembrie 16 zile, atât chiliile înauntru, cât si pe afara dimprejur. Iara în anul 1823, în zilele prea înaltatului domn Ioan Sandu Sturza Voievod, prin blagoslovenia prea sfintitului mitropolit al Moldovei, Chirio Chir Veniamin Costache si prin osârdia si sârguinta surorii preasfintiei sale maica Elisabeta schimonahia, stareta acestei sfinte manastiri, s-au meremetisit si s-au tencuit, atât înauntru cât si înafara si s-au si acoperit din veniturile manastirii si ajutorul crestinilor. Drept aceasta, spre vesnica pomenire a acelor ce s-au ostenit si au ajutat si spre aducerea aminte de primejdia ce s-au întâmplat, s-au însemnat pe aceasta piatra, anul 1823, iunie 30.

Caracterul sumar al îndreptarilor din 1823 a impus însa noi lucrari de reparatii în 1858, când a început si pictarea bisericii de catre Nicolae Grigorescu. Dar în noaptea de 23 iulie 1903 manastirea cade prada unui alt incendiu, ale carui consecinte amintesc de apocalipticile zile din 1821: au ars chiliile din incinta, clopotnita, acoperisul bisericii mari si 16 case din afara incintei, toate aceste distrugeri impunând o lunga perioada de refacere. Restaurarile la care a fost supusa au adus, de-a lungul anilor, mai multe modificari si adaugiri, înlaturate - pe cât posibil - cu ocazia lucrarilor desfasurate dupa 1960.